Semafoarele inteligente, autostrăzi suspendate şi parcări nemaivazute

Posted in 1 on Mai 13, 2008 by valman

Dacă spectacolul de circ nu mai atrage pe nimeni, să ştiţi că s-a deschis unul pe scena politicii şi cu precădere în sfera nemărginită a campaniei electorale, care v-a furat spectatorii. Cântece, mici, bătăi, corturi, zambete forţate postate pe stâlpi sub formă de afişe, băi de mulţime şi nu în ultimul rand, promisiuni, sunt numerele care fac spectacolul acestui început de campanie. Candidaţii, fie ei mai cu carte sau mai din umbritele colţuri ale mahalalelor bucureştene, au început furibund să arate cetăţenilor ce altruism se ascunde in spatele feţelor sumbre de politicieni preocupaţi. Fără a mai lua în seamă paradoxuri precum sloganuri de genul “încearcă şi cu o femeie” sau candidaţi “Minune” care promit multe cu ştiinţă puţină, politicienii “serioşi” abuzează de farmecul prostiei umane pentru a face promisiuni paranormale. Se pare ca predecesorii lui Videanu, cu “grădinile suspendate”, au o imaginaţie mult mai bogată, ajungându-se până la “semafoarele inteligente”, care iţi vor descongestiona circulaţia atât de repede încât nu vei vedea decât portocaliul semaforului şi liberul din faţa ochilor. Ba mai mult, “rebelii” candidaţi se văd puşi în postura de a minţi mai mult, lasând imaginaţia să plutească. Ei vad în doi ani o autostradă suspendată care să se ridice probabil pe deasupra blocurilor sau prin holul principal al Primăriri Generale. Dacă nu este sufficient de ridicol, acelaşi “visător” vrea ca tot în aceiaşi doi ani să mai facă încă o rută de metrou care să-i poarte chiar numele. Mai este un pas până când, într-o zi apropiată se va găsi un candidat, inventator de maşini zburătoare care să dea peste cap miraculoasele proiecte ale edililor actuali. Dacă se mai aşteaptă ceva în ţara asta, aceea va fi inventarea celei mai mari gogomănii care să te facă PRIMAR.

Anunțuri

Noi boscheti si aceiasi “boschetari” pentru SUMMIT

Posted in 1 on Martie 30, 2008 by valman

Ce mai putem face, in postura noastra de pupincuristi, inaintea grandiosului summit NATO? Sa-i mai punem pe astia de la politie sa mai defileze putin prin centru cu motoarele alea noi? Sa mai improspatam atmosfera cu niste boscheti pe la Universitate ca sa compenseze cu daramaturile si praful de la metrou? Asa incepe, probabil ultima discutie dintre somitatile Romaniei care se preocupa de capitala europeana ca de un salon de nunta, cu ickebane si ospatari certati cu scoala si cu bunele maniere. Asta este imaginea unui Bucuresti constipat de niste boschetari care impanzezsc centrul din motive de “securitate”, blocheaza si deviaza circulatia, astupa capace de canalizari ca nu cumva sa scoata capul vreun aurolac (sau vreun raufacator) in Piata Romana si sa ne facem de ras. Ce mai putem spune de acesti dumnezei care au inflorit toti boschetii vestejiti de la Victoriei, in numai 3 zile si au facut sa dispara toti cersetorii si chiar fara sa-i imbogateasca. Sunt uimit de atatea miracole care se petrec zi de zi in jurul meu, de atata politie care ma face sa ma simt o posibila primejdie prin faptul ca traversez centrul cu o plasa de cartofi in mana. Oricum nu pot sa nu remarc grija “rutierilor” fata de mine, mai ales atunci cand traversez cu un metru mai in stanga de trecerea de pietoni si se aude o voce nociva :“Baa…ti-ai lasat ochelarii acasa? Nu vezi pe unde trebuie sa treci?”
Cu emotia ca acest text sa nu se interpreteze drept o amenintare la “marea ploconeala” ce va avea loc in Romania, sunt tare curios ce efect va avea de fapt summit-ul pentru acesti oameni prapaditi a caror viata nu depaseste suma de 16.000 de euro de om ( asta daca esti un Teo Peter) si a caror reputatie nu valoreaza nici 2 lei.

BASESCU vs PRESA, show-ul inutil de prima pagina

Posted in editorial on Martie 18, 2008 by valman

De cateva zile bune, Traian Basescu nu a mai fost judecat de presa care l-a adus de la capitania in dungi la cea in costum, in favoarea “micutei” semianalfabete, fapt care nu putea duce decat la o autosesizare. Cu raspunderea suprema de tatic, presedintele si-a ales cele mai inteligente comparatii si a atacat la scara larga jurnalistii- “tonomate “ care tulbura linistea familiei sale. Simtindu-se mai mult decat lezati, jurnalistii aprigi la manie au umplut zeci de pagini cu raspunsuri si atacuri la adresa presedintelui, nu pentru a cauta o rezolvare, ci pentru satisfacerea orgoliilor de mari deontologi.
Toata aceasta tevatura nu pare a fi decat hranirea apetitului pentru scandal al romanului colectionar de “Libertatea”, care acum urmareste satisfacut show-ul de prima pagina “Basescu vs Presa”. Nimeni nu stie scopul pentru care s-a acordat atat de multa importanta unui astfel de eveniment, mai ales ca simpatia lui Traian Basescu pentru “tiganci “ si “gaozari” este cunoscuta inca de pe vremea comiterii primelor lui gafe. De ce nu scrie nimeni despre ce inseamna acest summit NATO in afara de pregatiri cu ambulante, zile nelucratoare si circulatie deviata? De ce venirea lui Bush la Constanta este prezentata decat din punct de vedere al eficientei cu care se va securiza zona? Sunt intrebari care nu merita atentie atata timp cat scandalul vinde si mai ales cand are loc la cel mai inalt nivel.

PSDNL – viitorul Romaniei lor

Posted in editorial on Martie 13, 2008 by valman

Intr-o atmosfera mormantala, hienele lihnite ale PSD-ului s-au intalnit in secret cu Tariceanu pentru a “inchega” o alianta pestrita care sa il poata devansa pe Basescu si “sleahta” lui pedelista. Comentand intr-o maniera proprie, nu pot sa cred altceva decat ca social-democratii mai incearca inca odata sa prinda ciolanul sub sfatul lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, care s-au gandit ca C.P Tariceanu este cel mai usor de pacalit sa treaca in tabara lor. Nu este nimic straniu din moment ce niciunul nu se abate de la vechiul statut, cel al obsedatului de putere si cel al “atarnatorului” adunator de voturi . Daca aceasta propunere a PSD-ului pentru PNL ar fi trebuit sa socheze atat poporul cat si clasa politica, ei bine miscarea era previzibila pentru toata lumea inca de la procentele obtinute la alegerile pentru europarlamentare . In cazul in care alianta se va realiza, viitorul este mai mult decat clar: psd-istii “dictand”la pupitru si pnl-istii zambind amar de dupa umarul lor. Acesta pare a fi viitorul Romaniei lor, un viitor care se asociaza decat cu izolarea lui Traian Basescu. De data asta, cei orbi sunt ei. Nu realizeaza nici acum ca oamenii nu mai joaca rolul “cetateanului turmentat”, ci al spectatorului care urmareste un circ politic, fara sa mai schiteze nici macar un zambet cand leii intra in arena si se imperecheaza cu maimutele.

Cinemateca – ieftina si goala

Posted in editorial on Februarie 22, 2008 by valman

Cu entuziasmul specific varstei si cu dorinta de celebritate, tinerii cu o urma de initiativa, incearca sa-si cladeasca baza unei cariere de succes sub umbra influentei profesorului “obsedat’’ care ii tot spunea: “Culturalizeaza-te! Mergi la filme! Citeste carti! Informeaza-te!”   Problema , insa, apartine modului fiecaruia de a percepe valoarea sfatului dincolo de “ura” simtita in momentul primirii lui. Initiativa de culturalizare exista, dar majoritatea tinerilor prefera o maniera superficiala, informandu-se din tabloidele de 50 de bani, citind cartea vietii lui Irinel si facand din Titanic filmul vietii lor.  Ce mai inseamna Cinemateca pentru aceasta generatie a “popcorn-ului” care devasteaza salile de la Multiplex ca sa prinda premiera unei productii cel putin mediocre?  Daca pana acum locurile de intalnire ale indragostitilor erau parcurinle, a venit vremea in care cinematograful din Mall sa devina locul intim si costisitor al saruturilor pasionale si al mangaierilor tandre.  Nu stiu cati cunosc drumul spre sala de la Eforie, la fel cum nu stiu de cate ori este mai ieftin biletul aici decat in Mall-uri, insa cert este ca Tarkovsky ruleaza pentru zece oameni si o suta de locuri libere. Nu este o ironie, ci este ingrijorator faptul ca punga de floricele de porumb si cutia de cola devanseaza de mult timp adevarata cultura si arta cinematografica.  Cinemateca, aici, nu constitue decat un punct de referinta, reliefand verosimilitatea mediocritatii bine infipta in modalitatea de culturalizare a tinerilor.